luni, martie 26, 2018

Simpozionul "Turism cultural, obiceiuri şi tradiţii”

Ediţia a IV-a - 26-27 martie 2018
Eveniment înscris în CAERI 2018, poz. 1100, nr. 24986/2/22.01.2018, aprobat de M.E.N.
Organizator:  Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, cu sprijinul financiar al Asociației de părinți ProCENT și al unor organizații,  în calitate de sponsori.
Parteneri:
·         Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
·         Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia    Mare, Facultatea de Litere, specializarea Etnologie
·         Asociaţia de părinţi ProCENT
·         Consiliul elevilor din cadrul CENT. 
       Simpozionul îşi propune, prin tema aleasă, să trezească interesul elevilor pentru cunoaşterea domeniului ,,Turism şi alimentaţie” în alte moduri decât cele abordate la clasă, să valorifice curiozitatea, dorinţa de cunoaştere, potenţialul creativ al elevilor, determinându-i să se implice în culegerea de informaţii, prelucrarea şi prezentarea acestora în mod cât mai original.
          Dacă înţelegem tradiţiile ca pe o sumă de valori, dacă conştientizăm faptul că ne naştem, trăim şi profităm de pe urma tradiţiei, în sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega tradiţia de educaţie, de credinţă, de cultură şi tehnică, de toate domeniile vieţii, de noi înşine, astfel, trebuie să devenim responsabili pentru valorile pe care le creăm şi le transmitem celor care ne vor urma.
           Activităţi propuse în cadrul proiectului:
- sesiune de comunicări pentru elevi, respectiv prezentarea unor aspecte privind turismul internaţional. În cadrul sesiunii, elevii vor realiza prezentări pe tema valorificării prin turism a modului de viaţă tradiţional, specific satului maramureşean şi a altor zone turistice: obiceiuri şi tradiţii locale, meşteşuguri populare, port tradiţional, artă culinară. De asemenea, elevii participanţi la stagiile de mobilitate în cadrul proiectelor ERASMUS - Mobilităţi individuale-formare profesională iniţială VET, sau a altor proiecte europene, vor realiza prezentări cu obiectivele turistice vizitate.
-  expoziţie de fotografie
- prezentarea unor obiceiuri, tradiţii specifice diferitelor zone culturale şi a unor preparate culinare tradiţionaleActivităţile din cadrul secţiunii vor prezenta aspecte legate de frumuseţea locurilor, a tradiţiilor folclorice, obiceiurilor laice şi religioase, obiectivelor cultural-istorice ale zonei, tradiţiile culinare, sub forma unor şezători.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.