miercuri, iunie 22, 2016

Reîntâlnire la 45 de ani de la absolvirea liceului


„O zi emoţionantă a fost în 18 iunie pentru promoţia 1971 a Liceului Economic din Baia Mare. La întâlnirea festivă au răspuns prezent 43 de foşti liceeni şi 6 cadre didactice. Cea de-a doua generaţie a actualului Colegiu Economic „Nicolae Titulescu” este considerată de dascăli ca fiind una „de excepţie”.
Foştii elevi ai Liceului Economic spun că au păstrat legătura cu colegii lor. La fiecare deceniu care a trecut de la absolvirea unităţii liceale, au încercat să se reîntâlnească pentru a depăna amintiri şi pentru a retrăi acele vremuri de neuitat. De cinci ani, foştii liceeni au încercat să se întâlnească aproape în fiecare an, semn că între ei există o legătură sufletească specială.
Întâlnirea din 18 iunie a fost una deosebită, pentru că s-au împlinit 45 de ani de când au absolvit studiile liceale. „E o întâlnire foarte frumoasă, cu emoţii, cu tristeţi pentru colegii pierduţi. Noi am fost a doua generaţie a Liceului Economic Baia Mare. Anii liceului au fost frumoşi. Ne aducem aminte că brăduţii din curte erau de un metru. Acum putem să facem comparaţie cât au crescut în 45 de ani”, a relatat unul dintre absolvenţi, Viorel Ţura. Un alt absolvent, Gheorghe Bancoş, a mărturisit că „este un eveniment deosebit, deoarece ne mai vedem colegii, profesorii care au rămas. În liceu a fost plăcut. Ar trebui să repetăm”. Unii dintre foştii liceeni au mărturisit că au avut emoţii mari pentru această întâlnire. „Am venit cu emoţii enorme. Nu am putut să dorm azi-noapte de emoţia întâlnirii. Îmbrăţişările colegilor mei emană foarte multă căldură. Ne întâlnim cu foarte mare drag în fiecare an. Suntem singura generaţie din Liceul Economic care s-a întâlnit la 10, 20, 30 şi 40 de ani. E o legătură sufletească consolidată, atâta timp cât ne străduim să ajungem la fiecare întâlnire”, a spus una dintre participante la întâlnirea de 45 de ani, Floare Cota. De asemenea, Ioana Ileana Şteţco a precizat că „regăsirea e emoţionantă, e generaţia de aur a Liceului Economic, o trupă faină, foarte stăruitoare în ceea ce trebuie să facă. Sunt nişte oameni de bună calitate, sunt colegii mei şi îi iubesc pe toţi”.
 Şi cadrele didactice au fost copleşite de emoţii. „Îmi tremurau picioarele la întâlnirea în şcoală. Elevii de atunci s-au maturizat, s-au făcut din ce în ce mai buni şi mai frumoşi. E o generaţie de excepţie, învăţământul românesc a fost de mare anvergură şi recunoscut pe plan internaţional. Ne amintim cu drag de acele vremuri şi când vedem în ochii lor atâta respect, consideraţie şi la această vârstă, parcă inima ne bate mai tare”, a declarat profesorul de Elemente de drept, Livia Apli.
 În generaţia 1971 a Liceului Economic au existat trei clase cu un total de 93 de elevi, la care se adaugă 22 de cadre didactice.”
(articol scris de Camelia Tocaci şi preluat din cotidianul independent „Graiul Maramureşului”din 21 iunie 2016)

           Din sertarul cu amintiri:
Tabloul de absolvire al clasei a XII-a, Liceul Economic  (actual CENT), promoţia 1971.

Moto:
„Noi pentru viitor ne pregătim,
Şi-l populăm pe solul fericirii,
Cu braţele-ncordate să-l săpăm
Şi să-l udăm cu ploile gândirii.
(Nicolae Labiş – Viitorul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.