marți, decembrie 16, 2014

Elevii de azi, întreprinzătorii de mâine


                 În perioada 5-6 decembrie 2014 a avut loc la Centrul de Instruire și Marketing din Baia Mare, al CCI Maramureș, cea de a VIII-a ediție a Târgului firmelor de exercițiu „Rivulus Dominarum Tineret”. Evenimentul este organizat de către Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, sub patronajul Camerei de Comerț și Industrie Maramureș și se adresează elevilor de la liceele din filiera tehnologică - profil Servicii.
            „Firma de exerciţiu” reprezintă o metodă interactivă de învăţare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepţie modernă de integrare şi aplicare interdisciplinară a cunoştinţelor, o abordare a procesului de predare-învăţare care asigură condiţii pentru  probarea  şi  aprofundarea practică a competenţelor dobândite de elevi în pregătirea profesională.
            „Firma de exerciţiu” îl învață pe elev “să știe ce să facă și să știe cum să facă.” Instruirea în „firma de exerciţiu” contribuie la pregătirea viitorilor întreprinzători. Într-o societate a cunoașterii, bazată pe competențe, precum: responsabilitate şi capacitate de adaptare; creativitate şi curiozitate intelectuală; gândire critică şi gândire sistemică; capacităţi de colaborare şi interpersonale; responsabilitate socială, „FIRMA DE EXERCIȚIU” oferă șansa elevilor din liceele economice: să-și dezvolte spiritul antreprenorial; să se familiarizeze cu activități specifice unei firme reale; le facilitează trecerea de la școală la viața activă.
             Târgurile firmelor de exerciţiu au rolul de a crea și dezvolta abilităţi antreprenoriale și manageriale în rândul elevilor, care studiază în licee cu profil Servicii.
          Ediția din acest an a târgului, a reunit la Baia Mare un număr impresionant de participanți: 117 firme de exercițiu provenind din 35 de licee economice și de profil, din 17 jud. (Alba, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Hunedoara, Iași, Ialomița, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiș, Vrancea) și mun. București. 


         Evenimentul, organizat de Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, a fost aprobat de MEN și înscris în Calendarul Activităţilor Educative Regionale și Interjudețene/ 2014, precum și în Calendarul Târgurilor și Expozițiilor găzduite de CCI MM/ 2014.
            La fel ca și la edițiile anterioare, ne-au fost alături în organizarea târgului, partenerii noștri tradiționali:
            Departamentul ROCT din cadrul CNDIPT
            Inspectoratul Școlar Județean Maramureș
            Camera de Comerț și Industrie Maramureș
            Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare
dar nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul financiar al sponsorilor:
          Fundația Liviu Marian POP;
          Asociaţia de părinţi PROCENT Baia Mare;
și nu în ultimul rând fără inimoasa echipă de proiect, responsabilă cu organizarea târgului, formată din profesori din cadrul ariei curriculare Tehnologii, cu experienţă în coordonarea firmelor de exerciţiu.
           Participanții la târg s-au întrecut în cele zece 11 competiții organizate: stand, materiale promoţionale, catalog creativ și profesional, prezentarea firmei, tranzacţii, pagină web, vânzător, spot, mascotă și ”Cea mai bună firmă la toate secţiunile” și au fost recompensaţi cu cupe, premii și menţiuni.




          În „lumea virtuală a afacerilor”, în care își desfășoară activitatea „firmele de exerciţiu” inițiate de elevi, toţi sunt câștigători, având șansa:de a exersa conform uzanţelor comerciale, procesul de negociere și tranzacţionare, în mod direct cu alte firme de exerciţiu; de a pune în practică noţiunile teoretice învăţate.
          Voi încheia materialul cu câteva impresii transmise de participanții la târg:

       Am ajuns cu bine acasă , drumul a fost lung , dar a meritat tot efortul. Mulțumim pentru primirea făcută , pentru cazare si lămuririle primite. Organizarea a fost deosebită, ținând cont de numărul mare de firme participante. A fost o competiție,  cu adevărat benefică pentru elevii din toată tara si pentru profesorii coordonatori. Copiii s-au întrecut pe sine, au impresionat prin amenajarea standurilor, prin mascote foarte originale, materiale promoționale deosebite confecționate cu dăruire, vânzători adevărați, deci intr-un cuvânt ne-am legat prietenii si am făcut schimburi de experiență. Zona orașului Baia Mare ne-a fermecat cu adevărat, mai ales că am ajuns la acest târg pentru prima dată. A fost o experiență unică. Ne-am distrat pe cinste si am vizitat locuri frumoase. Sperăm să revenim cu drag la dumneavoastră.
          Mulțumim pentru tot, cu respect Angelina Popa si elevii Dima Elena, Popa Andreea și Ivanov Mihail
                                               Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil "Brăila
                                              FE Moisil Printer Service SRL Brăila

            A fost un eveniment minunat grație căruia am reușit să dobândim experiență în antreprenoriat și să luăm startul în devenirea noastră ca economiști trecând prin probele concursului. Dorim ca această experiență să se repete anul viitor.
                               FE IDEAL SA, clasa a XI-a A, Colegiul Economic "Nicolae Titulescu“

            Târgul firmelor de exercițiu mi-a oferit ocazia de a învăța mai multe lucruri despre activitățile unei firme reale, despre munca pe care trebuie să o depunem pentru ca totul să iasă așa cum ne planificăm. Am învățat de asemenea să lucrez în echipă, să-mi respect colegii și munca acestora. A fost o experiență extraordinară pe care aș repeta-o cu mare plăcere.

                             Indrecan Sorina, director executiv FE Decostar SRL – CENT Baia Mare

            A fost un târg reușit. Mulțumim pentru premiu și aprecieri.
                                    Prof. Monica Borodi – coordonator FE Klas Med SRL
                                           Liceul Tehnologic Marmația Sighetu Marmației

           Vă mulțumim pentru găzduire și pentru buna organizare. Am fi fost bucuroși dacă obțineam un premiu mai important, dar cu siguranță ne vom strădui anul viitor să îl obținem.Mulțumim pentru colaborare.
                                  Prof. ec. ALINA ȘCHIOP - coordonator FE Good Life SRL
                                  Colegiul Economic "Iulian Pop“ Cluj-Napoca


prof. Mariana Mitrea – coordonator proiect,
Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.