joi, mai 09, 2013

9 mai - Ziua Europei


Cu prilejul Zilei Europei 2013, Centrul EuropeDirect Maramureş organizează Conferinţa „Împreună în Europa – drepturi și oportunități pentru toți” la Hotel Mara Baia Mare – Sala Polivalentă, azi, 9 Mai 2013, începând cu ora 11.00.
Conferința este dedicată Anului European al Cetățeanului și își propune să reunească elevi, cadre didactice, studenți, reprezentanți ONG, voluntari români și străini, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, mass-media, precum şi alţi cetățeni din județul Maramureș, interesați în cunoașterea drepturilor de care beneficiem în calitate de cetățeni europeni și în exprimarea opiniilor față de viitorul Europei.

Asociaţia American International School of Transylvania, în parteneriat cu Municipiul Baia Mare, Centrul Europe Direct Maramureş –  Fundaţia CDIMM Maramureş, Fundaţia Hope and Homes for Children România,  Asociaţia Mansio, Asociaţia YMCA Baia Mare, Federaţia YMCA România, Team for Youth Association, organizează “Ziua Europei – Europe Day”,  în data de 9 Mai 2013, în Piaţa Libertăţii, zona Millennium III, eveniment cu ocazia căruia în intervalul orar 14.00 – 19.00 veţi putea găsi şi participa la: standuri de informare, colţul danez, punct de informare interactiv – Serviciul European de Voluntariat, Flash mob, badminton, footvolley, facepainting, animaţie, jonglerii, diverse jocuri şi concursuri.
Cu această ocazie, Asociaţia American International School of Transylvania şi partenerii, alături de voluntarii din cadrul Serviciului European de Voluntariat, Programul Tineret în Acţiune al Comisiei Europene, vor prezenta comunităţii elemente din cultura şi civilizaţia ţărilor din care provin prin intermediul evenimentelor de promovare a educaţiei non-formale, a voluntariatului şi a cetăţeniei europene active pentru copiii şi tinerii băimăreni.
Vă aşteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.