vineri, septembrie 28, 2012

Programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu" 2012-2013



Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului va continua si în anul şcolar 2012-2013 programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu". Legislaţia în vigoare:
             - H.G. 1488/2004 cu modificările şi completările ulterioare privind aprobarea criteriilor şi cuantumul sprijinului financiar ce se acordă elevilor;
             -  Ordinul nr. 4839/2004 privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului financiar, cu modificările şi completările ulterioare.
            - Ordin nr. 4016/06.04.2011 pentru modificarea și completarea OMEdC nr. 4839/2004 privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului financiar în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu”.
Elevii provenind din familii cu venituri modeste pot depune, până la data de 1 octombrie a.c., cerere la secretariatul şcolii pentru a beneficia de ajutorul oferit de stat prin programul social “Bani de liceu”. Ajutorul constă într-o bursă lunară în cuantum de 180 de lei. Beneficiari ai programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 150 lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.
Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:  
- o cerere primită de la şcoala la care învaţă şi care trebuie completată de elevul beneficiar 
- adeverinţă eliberată de dirigintele clasei din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar precedent, media generală şi nota la purtare în cazul elevilor de clasa a noua, adeverinţa este eliberată de şcoala generală de unde provin;

- adeverinţă de salariu pentru toţi membrii familiei majori cu venitul brut pe ultimele trei luni;
- declaraţie notarială pentru toţi membrii majori care nu au realizat alte venituri în ultimele trei luni, declaraţia se întocmeşte în fata notarului şi se va specifica de asemenea că nu au fost plecaţi din ţară în scopul obţinerii de venituri, că nu deţin utilaje agricole, că nu au conturi în bănci, că nu au alte proprietăţi în afara celei de domiciliu, că nu au cumpărat autoturisme în ultimul an, cupoanele de pensie pe ultimele trei luni la membrii de familie pensionaţi;
- certificate de naştere pentru membrii familiei care nu au buletin în copie şi original; buletin sau carte de identitate, pentru toţi membrii familiei de peste 14 ani în copie şi original;
- adeverinţă de elev/student pentru membrii familiei care sunt la şcoală respectiv facultate;
- adeverinţă de la finanţe privind impozitele şi faptul că nu realizează venituri din alte surse;
- adeverinţă de la primărie din care să reiasă terenul agricol pe care îl deţine familia, veniturile agricole obţinute;
- hotărârea de divorţ şi de pensie alimentară copie şi original dacă este cazul; certificate de deces (copie şi original);
- anchetă socială pentru persoanele din mediu rural (realizată de primăria de domiciliu din care să rezulte numărul de persoane care locuiesc în gospodărie, numărul de camere, dacă au pământ, animale, utilaje agricole).

Dosarele se depun pana la data de 20 octombrie 2012.

joi, septembrie 27, 2012

Cursul de fotografie ''Scoala 9”



Liceenii baimareni pasionati de fotografie au ocazia de a participa gratuit la un curs care ii va ajuta sa descopere o alta lume, cea a imaginii. In acesta perioada au loc inscrieri la cursul de fotografie ''Scoala 9”, care urmeaza sa aiba loc in perioada octombrie-decembrie.


            Activitatea se va derula online dar va viza si intalniri pe teren, participantii urmand sa fie indrumati de Silviu Ghetie, Vasile Dorolti, Hajdu Tamas si invitatii lor fotografi.
Selectia se face pe baza de concurs de portofolii. In acest sens, elevii trebuie sa trimita pe adresa de email silviu.ghetie@gmail.com zece fotografii (dimensiunea 750 pixeli latura mare) sau un link catre portofolii online, bloguri sau site-uri personale.
Ultima zi de inscrieri este 5 octombrie. Criteriile de selectie sunt creativitatea, spontaneitatea, deschiderea catre nou, simtul estetic si sensibilitatea artistica.

sursa: eMaramures.ro

marți, septembrie 25, 2012

O altă toamnă, un nou început de sărbătoare...




Elevi de la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” au participat ieri, 24 septembrie, alaturi de sute de elevi de la toate unitatile scolare din municipiul Baia Mare si voluntari din organizatiile locale la o paradă realizata cu si pentru tinerii baimareni. Cu pancarte pe care erau inscrise numele unitatilor de invatamant pe care le reprezinta, elevii au pornit din zona Parcului Mara si au strabatut centrul orasului in acordurile fanfarei, reunindu-se pe Câmpul Tineretului din Baia Mare.


Acolo a avut loc deschiderea manifestarii ”Toamna baimareana”, organizata in premiera in municipiul nostru.
Ma bucur ca suntem impreuna si noi, cei tineri, deschidem aceasta sarbatoare a orasului – «Toamna baimareana» si «Sarbatoarea Castanelor». Am vrut sa facem primul pas cu voi, cu cei tineri, cu viitorul orasului nostru, pentru ca Baia Mare este un oras care apartine tinerilor, Baia Mare trebuie sa se dezvolte pentru voi, cei tineri”, a aratat primarul Catalin Chereches. 



Fiecare unitate de invatamant baimareana prezenta la manifestare a primit cate o diploma din partea Primariei Baia Mare.

                                                                      Ludmila Klocza, bibliotecar

vineri, septembrie 14, 2012

Din nou la scoala


 Suna-al toamnei clopotel,
De pe drumuri el ne-aduna,
Caci ce dor ne-a fost de el,
Si sa fim iar impreuna.


       Festivitatea de deschidere a anului scolar 2012-2013 se va desfasura in zona dintre  corpurile B si  C ale Colegiului Economic "Nicolae Titulescu", incepand cu ora 9.

                                    
                                     Director,
                                        Prof.Crina Buda

Structura anului scolar 2012-2013


Anul scolar 2012-2013 va avea 36 de saptamani de cursuri. Ca in fiecare an, clasele terminale (XII-a si a XIII-a) au un alt regim, durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de Bacalaureat. elevii acestora incheind cursurile mai devreme, la data de 31 mai 2013.
 Cursurile anului scolar 2012-2013 incep la data de luni, 17 septembrie 2012. Primul semestru se incheie vineri, 21 decembrie 2012.

 Vacanta de iarna - sambata, 22 decembrie 2012 - duminica, 13 ianuarie 2013

 Semestrul al II-lea incepe luni, 14 ianuarie 2013 si tine pana pe 21 iunie 2013.

 Vacanta de primavara - sambata, 6 aprilie 2013 - duminica, 21 aprilie 2013

 Vacanta de vara - sambata, 22 iunie 2013 - duminica, 8 septembrie 2013.

Saptamana 1-5 aprilie 2013 din semestrul al doilea este saptamana dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului numit „Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, avand un orar specific.

Tezele din semestrul I al anului scolar 2012-2013 se sustin, de regula, pana la data de 30 noiembrie 2012.

Tezele din semestrul al II-lea al anului scolar 2012-2013 se sustin, de regula, pana la data de 25 mai 2013.


 (Extras din Ordinul MECTS nr.5635/31.08.2012)